fbpx
Top

Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Liniştea care te cuprinde când calci pragul casei, starea de bine pe care ţi-o dă lucrul care îţi place sau – spune povestea – farmecul lemnului în spaţiul de locuit. Ştim că pe primele două le-ai trăit deja, aşa că poposim asupra celei din urmă. Cum se face că nu-i alt material care să poarte atât farmec? Poate pentru că ştie cel mai bine să îmbine utilul cu plăcutul, lemnul continuă să rămână în tendinţe la nesfârşit.

Acasă arată altfel pentru fiecare în parte. Atâtea tipuri de oameni, atâtea stiluri de amenajare a propriului apartament. Şi totuşi, căminul ne îndeamnă pe toţi la firesc şi familiaritate, după cum lemnul e întoarcerea spre simplu şi organic. Clasic, urban, contemporan, vintage sau rustic – orice stil se împacă cu lemnul şi îl aşază în locul potrivit.

Cum aduci lemnul la tine acasă?

Dacă deja ţi-ai amintit de masa din bucătărie sau de dulapul din dormitor, eşti printre cei care s-au obişnuit să asocieze lemnul cu mobilierul. Sunt, însă, mult mai numeroase formele pe care le poate lua în casa ta lemnul. Poate fi parchetul, poate fi lambriul, poate fi lampa cu design inspirat din natură. Nuanţele pe care acestea le poartă sunt cu atât mai variate: alege lemnul natural şi casa va căpăta un aer minimalist, light, dar vopseşte în culori vii scândurile pardoselii dacă îţi doreşti un decor retro şi dinamic. Am spune că nu există preferinţă pe care lemnul să nu o fi putut îndeplini.

Poate cel mai puternic argument în această privinţă rămâne natura însăşi. Acolo unde calea e întotdeauna clară, acolo de unde ni se oferă resurse pentru o viaţă trăită în armonie. Acolo unde, în construirea ansamblului Royal Town, găsim întotdeauna inspiraţie şi echilibru pentru căminul pe care ţi-l clădim.

Call Now Button

Acest website foloseste cookie-uri proprii, cat si cookie-uri adaugate de terti pentru a va furniza o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului dvs. Mai multe detalii, aici.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close